Introducere   

 

                                                                                             „A instrui pe tineri cum se cuvine nu constă în a le vârî în

                                                                                           cap mulţime de cuvinte, fraze, expresiuni şi opiniuni din diferiţi

                                                                                             autori, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile".

                                                                                                                                                                                                Соmenius

         Se ştie că la ora actuală se citeşte din ce în ce mai puţin. Condiţiile care au determinat îndepărtarea tinerilor de lectură sunt cunoscute tuturor. Trăim într-un secol al vitezei, deci accesul la internet şi la informaţii este la îndemâna oricui. E mult mai util să dai un click şi să obţii informaţiile necesare în locul unei lecturi cronofage.

         În asemenea situaţii, profesorul de literatură română nu poate face abstracţie de schimbările majore. Acesta trebuie să se adapteze la noile situaţii şi să joace un rol în fiecare oră. Va fi pentru elevii săi un regizor care va încerca să-i atragă spre lumea lecturii.

         Procesul instructiv-educativ este, prin excelenţă, “un act teleologic care urmăreşte, în mod conştient, atingerea unor finalităţi anterior stabilite”, chiar dacă nu exclude caracterul neprevăzut, spontan pe alocuri. Iată motivul pentru care proiectarea didactică ne apare ca o condiţie absolut necesară unei activităţi didactice optime. Ea reprezintă activitatea complexă de anticipare (prefigurare, prognozare) a modului de desfăşurare a procesului instructiv-educativ şi, mai ales, a componentelor sale. Sensul modern al termenului de proiectare devine sinonim cu sintagma design educaţional, înţeles ca act de “anticipare, prefigurare a demersului didactic, în termeni care să-l facă intraductibil în practică.”

       Nu mai trebuie de mult demonstrat faptul că eficienţa pedagogică, atât desfăşurarea, cât şi rezultatele procesului de învăţământ, depind mai ales de metodele alese de cadrul didactic. După cum o arată etimologia termenului, metodele de învăţământ reprezintă căile, modalităţile, procedeele, tehnicile şi mijloacele adecvate pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ: mai mult decât atât “căile folosite

în şcoală  de către profesori pentru a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa”, ele sunt mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile şi desprinderile elevilor, dar şi capacitatea acestora de a utiliza roadele cunoaşterii în aşa fel încât să-şi formeze şi să-şi dezvolte personalitatea.

                                                                           Metode moderne de predare

          Metoda Piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă presupune acumularea treptată a opiniilor individuale ale participanţilor. Are ca principiu de bază împletirea activităţii individuale cu cea de grup. Profesorul expune elevilor datele problemei în cauză. Elevii o rezolvă mai întâi individual, în aproximativ 5 minute. Elevii formează apoi diade, pentru a discuta rezultatele la care a ajuns fiecare. Se vor forma 2 grupe mari, egale ca număr, în care se dialogheză asupra soluţiilor pentru care s-a optat. Întreaga clasă, reunită, discută sarcina de lucru aleasă de profesor, analizează atât soluţiile la care au ajuns până în această etapă, cât şi problemele la care trebuie găsite răspunsuri. Se optează pentru soluţia cea mai bună şi se stabilesc concluziile întregului colectiv. Acestă metodă poate fi utilizată cu succes la orele de literatură. Sarcina de lucru ar suna astfel:

• Cum aţi reacţiona în locul ciobănaşului avertizat de mioara năzdrăvană?

• Cum aţi fi preferat să utilizaţi scrisoarea adversarului politic, dacă aţi fi fost în postura lui Nae Caţavencu?

        Braistormingul (metoda “asaltului de idei”) este o metodă interactivă iniţiată de Alex Osborne. Acesta i-a descoperit şi valorizat funcţia distinctă, aceea de a înlesni căutarea şi găsirea celei mai adecvate soluţii a unei probleme de rezolvat, printr-o intensă mobilizare a ideilor tuturor participanţilor la discuţie. Metoda “asaltului de idei” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii privind modul de rezolvare a unei probleme, într-un grup coordonat de un moderator ce îndeplineşte rolul de animator şi de mediator al discuţiei.

        Metoda Starburst este similară celei prezentate mai sus, cu care totuşi nu se confundă, deşi presupune organizarea clasei de elevi într-un grup şi stimulează crearea de întrebări la întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei pe idei. Metoda stimulează atât creativitatea individuală, cât şi cea de grup, spiritul de cooperare şi cel de competiţie. Se alege o problemă de dezbătut apoi se înşiră, în jurul conceptului respectiv, mai multe întrebări care au legătură cu el. Întrebările de început sunt: cine?, ce?, unde?, când?, cum? şi pot da naştere la alte întrebări.

Exemple: 1. Imaginaţi-vă o serie de întrebări care să aibă legătură cu obrăzniciile personajului – copil din schiţa studiată.

2. Enumeraţi întrebările de care ar trebui să ţină seama autorul unei descrieri ştiinţifice.

       Tehnica 6 / 3 / 5 presupune împărţirea clasei în grupe de câte 6 membri însă, spre deosebire de brainstorming, participanţii notează pe o foaie de hârtie câte trei soluţii  la o problemă dată, timp de 5 minute. Totalul obţinut însumează, aşadar, 18 răspunsuri în 30 de minute, pentru fiecare grup.

Exemple: Care sunt modalităţile de caracterizare a personajului preferat din povestirea/nuvela studiată ? / Identificaţi, în textul liric studiat, trei figuri de sunet sau de construcţie şi analizaţi-le.

      Tehnica “acvariului” (fishbowl) presupune o anumită aşezare a scaunelor din cabinetul de literartură, ceea ce justifică şi denumirea ei: ele sunt dispuse în două cercuri  concentrice, unul din cercuri incluzându-l pe celălalt. Elevii aşezaţi în cercul interior primesc un timp de 8 – 10 minute pentru a discuta o problemă controversată, anunţată dinainte. În acest timp, cei aşezaţi în cercul exterior fac observaţii privind felul în care se relaţionează în primul cerc, tipurile de srategii folosite de participanţii la dialog pentru a-şi susţine poziţia, reacţiile lor şi contribuţia fiecăruia la reuşita dezbaterii. Urmează expunerea observaţiilor de către cei din cercul exterior, apoi schimbarea locurilor: cei din cercul interior trec în cel exterior şi invers. Dezbaterea continuă cu un alt subiect controversat, pe care îl analizează acum cei care în prima fază au fost observatori, urmând ca la final să se concluzioneze asupra activităţii.

   Reţeaua de discuţii este o metodă ce presupune o condiţie obigatorie, existenţa unui conţinut al învăţării conflictual, deci care să suscite interpretări diferite, impunând formularea unei întrebări binare asupra acestuia.  După ce profesorul formulează o întrebare – care să permită în egală măsură răspunsuri afirmative şi negative, pro şi contra – , elevii meditează la aceasta şi îşi formulează, într-un timp dat, propriile răspunsuri. Elevii sunt grupaţi apoi câte patru, iar în interiorul fiecărui cvartet, în câte două diade. În fiecare diadă, apoi în fiecare cvartet, se discută răspunsul la întrebare, după care se notează argumentele care susţin fiecare tp de răspuns, pe o foaie de caiet. Fiecare grup trebuie să îşi sintetizeze răspunsurile şi să îşi exprime o concluzie privitoare la problema de dezbătut. Eventual, la sfârşitul discuţiilor se apelează şi la o metodă evaluativ-participativă, gen unul stă, ceilalţi circulă sau turul galeriei, care permite elevilor vizualizarea şi reflecţia asupra rezultatelor muncii colegilor şi, în replică, evaluarea şi autoevaluarea propriilor rezultate ale muncii.

     Jocul este “o acţiune generatoare de distraţie şi de reconfortate.” Jocul poate deveni un adevărat instrument educativ şi didactic, o bază a metodelor de instruire şi educaţie, nu doar în învăţământul preşcolar şi primar.

• Bingo – fiecare elev sau grupă de 4-5 elevi primeşte câte un carton cu 6 careuri, în fiecare fiind trecută sarcina de lucru cerută. Câştigă elevul sau grupa care rezolvă corect şi cel mai repede careul.

Exemplu: Călin (File din poveste) – poate avea următoarele sarcini de lucru: caracteristica naturii sugerată în prima parte, imagini predominante, determinantul pădurii descrise, sentimental sugerat al privitorului, numele figurii de stil din sintagma “cuibar rotind”, semnificaţia termenului “harnici”.

• Şarpele – joc folosit în secvenţele de fixare sau evaluare a însuşirii unor termeni de teorie literară. Presupune notarea pe o hârtie pliată (în formă de şarpe sau acordeon) a unui termen, constând într-o noţiune ce trebuie verificată; prima parte a hârtiei se pliază, iar pe următoarea parte al doilea participant notează definiţia noţiunii respective. Fără a vedea noţiunea iniţială, al treilea participant citeşte doar definiţia şi scrie termenul-noţiune care îi corespunde, care va fi citită de următorul participant. La final se reface traseul şi în cazul unuor erori, se depistează autorul şi cauza greşelii respective, operându-se eventualele ameliorări.

• Procesul literar – este o formă complicată de dramatizare a unor fragmente literare şi chiar a unor opere întregi, văzută în fond ca o “dezbatere problematizată a universului unei opere literare, în care elevii se antrenează ca inculpaţi, acuzatori sau apărători ai destinelor personajelor respective.” Procesul presupune distribuirea unor roluri specifice: preşedintele tribunalului, grefieri, procurori, secretari, avocatul apărării, pe lângă rolurile personajelor din opera literară de aici, numărul mare de elevi care trebuie implicaţi în procesul literar.

       Metoda cubului presupune analiza unui concept, a unei noţiuni sau a unei teme prin proiectarea ei pe cele şase faţete ale unui cub, fiecare dintre ele presupunând o abordare distinctă a subiectului respectiv. În cele şase faţete ale cubului elevii trebuie să răspundă la următoarele instrucţiuni:

1. Descrie – Cum arată?

2. Compară – Cu ce seamănă şi prin ce se diferenţiază?

3. Asociază – La ce te face să te gândeşti?

4. Analizează – Din ce e făcut?

5. Aplică – Cum poate fi folosit?

6. Argumentează pro sau contra – E bun sau rău? De ce?

     Prin metoda cubului se pot învăţa noţiuni de teorie literară la clasele mai mici, în ciclul curricular de dezvoltare (fibula, schiţa, povestirea, nuvela, imnul, comedia), se pot analiza categoriile estetice la clasele de liceu.

    Metoda horoscopului poate fi utilizată doar în cazul unor lecţii de studiere a textelor epice şi dramatice, mai exact în secvenţele didactice în care se vizează caracterizarea unor personaje literare.  Clasa se organizează în grupe de 4 elevi şi se desfăşoară următorii paşi: citirea individuală a textului, alegerea personajului pentru discuţie, citirea trăsăturilor fiecărui semn zodiacal, opţiunea fiecărei echipe pentru încadrarea personajului în sfera unui semn zodiacal, prezentarea în faţa clasei a opţiunilor şi a argumentelor ce le justifică, urmată de discuţii, descoperirea unei alte soluţii mai potrivite sau îmbogăţirea argumentării.

    Vitoria Lipan este identificată ca aparţinând Taurului (tenace, stoic, prudent, inflexibil, convenţional, încăpăţânat, rigid).

     Schimbă perechea (Share – pair circles) este o metodă interactivă, de lucru în diade. Profesorul împarte clasa în două grupe egale ca număr; elevii din fiecare grupă se aşază faţă-n faţă cu perechea, rezultatul fiind două cercuri concentrice. Elevii îşi pot alege singuri prechea sau pot fi aşezaţi în grupe de profesor. Elevii lucrează doi câte doi timp de câteva minute.  Apoi elevii din cercul exterior se mută în sensul acelor de ceasornic, pentru a-şi schimba partenerii şi pentru a realize noi perechi. Jocul continuă până când se epuizează problemele ce trebuie soluţionate sau până când fiecare elev îşi regăseşte partenerul iniţial. În această etapă, se analizează soluţiile/ideile emise de toate perechile.

Exemplu: La clasa a V-a, studierea basmului popular Prâslea cel voinic şi merele de aur poate debuta cu această metodă; perechile de elevi pot primi următoarele sarcini de lucru, mai uşoare, desigur, ţinând cont de faptul că sunt abia la începutul analizei:

1. Ce sugerează formula folosită la începutul poveştii?

2. Unde se desfăşoară întâmplările povestite? Locurile respective se pot identifica pe hartă?

3. Care personaje reprezintă binele? dar răul?

4. Există în basm personaje cu puteri miraculoase? Daţi exemple!

5. Care sunt calităţile eroului?

6. Cum le dovedeşte el?

7. Care cifră se repetă cel mai des? În ce situaţii?

      Pălăriile gânditoare (metoda thinking hats) este o metodă interactivă, de gândire critică, ce presupune interpretarea de roluri de către participanţii care şi aleg una dintre şase pălării – figurine decupate sau simple simboluri – de diferite culori, cărora le corespund semnificaţii şi implicit, modalităţi diferite de interpretare. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul: pălăria albă este neutră, participanţii sunt învăţaţi să gândească obiectiv, pălăria roşie dă frâu liber sentimentelor, oferă o perspectivă emoţională asupra evenimentelor. Pălăria neagră este perspective gândirii negativiste, pesimiste, pălăria galbenă este simbolul gândirii pozitive şi constructive, al optimismului. Cel ce stă sub pălăria verde trebuie să fie creativ. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creaţie. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei şi cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce întrebările, reconcentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale şi concluziile la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor.

   Metoda Frisco seamănă cu cea prezentată anterior, deoarece presupune, ca şi aceasta, interpretarea unor roluri, de data aceasta în număr de patru: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul. Metoda are următoarele etape: etapa propunerii problemei de către profesor sau elevi; etapa organizării colectivului, în care se explică rolurile şi se stabilesc “actorii” care le vor interpreta; etapa dezbaterii colective în care sunt interpretate rolurile şi susţinute punctele de vedere; etapa sistematizării ideilor emise şi a concluzionării.

   Metoda mozaicului (jigsaw) este bazată pe conceptual de team learning, deci pe învăţarea în echipă – deloc întâmplător, este denumită şi metoda grupurilor independente.  Presupune împărţirea clasei de elevi în grupe de lucru, în cadrul cărora fiecare membru primeşte o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert, în aşa fel încât ulterior  să îşi iniţieze şi colegii cu privire la subiectul respectiv.

   Etapele acestei metode sunt: pregătirea materialului de lucru, organizarea colectivului în echipe de învăţare de câte 4-5 elevi, constituirea grupurilor de experţi, reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare şi evaluarea.

Exemplu: La clasa a VII-a – Nuvela (definiţie, trăsături, reprezentanţi).

   Gândiţi / lucraţi în perechi / comunicaţi este o metodă propusă de F. Lyman în ultimul deceniu al secolului trecut şi mizează pe participarea activă a elevilor la propria lor instruire. Procedura de lucru este foarte simplă: profesorul lansează o întrebare legată de conţinutu lecţiei respective, elevii reflectă asupra ei într-un timp dat, apoi se grupează în diade pentru a discuta, în perechi, răspunsurile. În final fiecare diadă ia pe rând cuvântul şi îşi împărtăşeşte concluziile cu privire la subiectul abordat.         Metoda se utilizează cu precădere în faza de evocare, pentru a fixa într-o manieră plăcută conţinutul predate anterior, a cărui sistematizare este necesară pentru lecţia în curs, dar şi în alte faze ale demersului didactic, pentru a dirija atenţa elevilor spre un detaliu semnificativ: termenul-cheie sau toposul central dintr-o succesiune de versuri sau de paragrafe dintr-un text narativ/dramatic; semnificaţia de profunzime a unor secvenţe  sau scene, a apariţiei unor pasaje episodice.

    Metoda R. A. I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă - Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unei mingii mici şi uşoare de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea.

      Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea.  Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi.

      Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul

activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor-ancoră.

     Pot fi sugerate următoarele întrebări:

- Ce ştii despre........................?

- Care sunt ideile principale ale lecţiei......................?

- Despre ce ai învăţat în lecţia.....................?

- Care este importanţa faptului că.......................?

- Cum justifici faptul că.........................?

- Care crezi că sunt consecinţele faptului....................?

- Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema studiată (predată)..........?

- Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus......................?

- Ce ţi s-a părut mai dificil din...........................?

- Cum poţi aplica cunoştinţele învăţate..................?

- Ce ţi s-a părut mai interesant.........................?

- De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat?

       Această metodă complementară de evaluare poate fi folosită atât cu şcolarii mici cât şi cu licenii sau studenţii, solicitând în funţie de vârstă, întrebări cât mai divers formulate şi răspunsuri complete. Întrebările pot să devină pe parcursul desfăşurării metodei, din ce în ce mai grele.

     Metoda R.A.I. poate fi organizată cu toată clasa sau pe grupe mici, fiecare deţinând câte o minge. Membrii grupurilor se autoelimină treptat, rămânând cel mai bun din grup. Acesta intră apoi în finala căştigătorilor de la celelalte grupe, jocul desfăsurându-se până la rămânerea în cursă a celui mai bine pregătit. Dezavantajul ar fi acela că mai multe mingii ar crea dezordine, mingea unui grup care ar cădea ar distrage atenţia celorlalte grupuri.Profesorul supraveghează desfăşurarea jocului şi în final lămureşte problemele la care nu s-au găsit soluţii.

     Metoda R.A.I. poate fi folosită şi pentru verificarea cunoştinţelor pe care elevii şi le-au dobândit independent prin studiul bibliografiei recomandate. Accentul se pune pe ceea ce s-a învăţat şi pe ceea ce se învaţă în continuare prin intermediul creării de întrebări şi de răspunsuri.

      Metoda cadranelor, metodă a gândirii critice, presupune trasarea pe mijlocul foii a două drepte perpendiculare, astfel încât să se formeze cele patru ,,cadrane” şi în care elevii vor nota informaţiile solicitate. Se poate lucra individual sau cu clasa împărţită pe grupe şi atunci fiecare grupa va primi câte o fişă. Se pot propune diferite cerinţe în cadrul metodei cadranelor pentru a realiza obiectivele propuse în lecţia respectivă. Propun spre exemplificare o varianta a cadranelor:

Cadranul I: Precizează personajele textului citit.

Cadranul II: Stabileşte şi scrie ideile principale ale textului citit.

Cadranul III: Scrie morala/ învăţătura care se desprinde din text.

Cadranul IV: Reprezintă printr-un desen al doilea fragment din text.

          Cvintetul este o tehnică ce constă în crearea unei poezii de cinci versuri după reguli precise în scopul de a sintetiza conţinutul unei teme abordate în exprimări concise. Regulile de elaborare sunt:

   Primul vers constă dintr-un singur cuvânt semnificativ, care denumeşte subiectul ( un substantiv);

  Al doilea vers este format din două cuvinte care descriu subiectul (adjective);

  Al treilea vers este format din trei cuvinte care arată acţiuni (verbe la gerunziu);

  Al patrulea vers este o propoziţie din patru cuvinte care să exprime ce simt ei despre subiect;

  Ultimul vers este format dintr-un cuvânt cu rol de constatare sau concluzie care să exprime esenţa subiectului (substantiv). Cuvântul nu trebuie să fie repetat în celelalte versuri.

          Scheletul de recenzie este o metodă care se aplică pentru fixarea cunoştinţelor asigurând astfel feed-back-ul textului citit.      Metoda este valoroasă, deoarece îmbină cititul, scrisul, comunicarea orală şi gândirea critică, flexibilă. Pe fişele elevilor sau pe tablă se scriu o serie de cerinţe:

Să  scrie într-o singură propoziţie despre ce este vorba în text;

Să scrie într-o impresie ce conţine textul;

Să scrie într-un cuvânt ce conţine textul;

Să precizeze culoarea pe care o asociem cu conţinutul;

Să noteze cel mai important aspect (idee, gând, imagine);

Să realizeze un desen care să surprindă esenţialul.

          Diagrama Venn- Se cere elevilor să facă o reprezentare grafică a două obiecte în ceea ce au asemănător şi diferit. Ei vor vizualiza partea comună şi vor evidenţia în spaţii diferite elemente diferite.De exemplu: Prin ce se aseamănă si se deosebesc personajele X şi Y?

          Pot fi utilizate, cu rezultate bune, şi alte metode şi tehnici activ- participative, precum: Ciorchinele, Lectura în perechi, Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat, Jurnalul dublu, Eseul de cinci minute, Turul galeriei, Benzile desenate, Reportajul ș.a.

Încheiere

Metodele şi tehnicile active şi interactive au avantaje şi dezavantaje. Dezvoltarea gândirii critice, caracterul formativ şi informativ, valorificarea experienţei proprii a elevilor,determinarea elevilor de a căuta şi dezvolta soluţii la diverse probleme, evidenţierea modului propriu de înţelegere,climatul antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea, încrederea şi respectul dintre învăţător- elev/ elevi, elev- elev/ elevi sunt câteva dintre avantajele metodelor şi tehnicilor active care fac din lecţie o aventură a cunoaşterii în care copilul participă activ, după propriile puteri. Dintre dezavantaje putem menţiona pe cele de ordin evaluativ, pe cele de ordin temporal, material, de proiectare, se creează agitaţie în rândul elevilor, necesită introducerea de elemente de creativitate pentru a evita monotonia, repetiţia.

​

    

​